În lipsa lui Gigi,** Teia Sponte e șef!

Redactor:
Adrian Epure
În lipsa lui Gigi,** Teia Sponte e șef!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arestarea intempestivă a lui Gigi Becali a provocat un haos de nedescris în curtea celui mai titrat club din România.

După câteva zile de șoc, întrebarea care stăruia pe buzele tuturor, „Cine se va ocupa de acum încolo de club?”, și-a găsit răspunsul. Contrar așteptărilor multora, frâiele echipei au fost preluate de Teia Sponte, misteriosul om de afaceri aflat mereu în umbra lui Gigi Becali în ultimii ani.

Cine este Teia Sponte?

Născut la 27 septembrie 1959, în comuna Mihail Kogălniceanu din județul Tulcea, Teia Sponte este și el de origine aromână, aceeași seminție cu cea a familiei Becali. Totuși, în viața de zi cu zi Teia este exact opusul lui Gigi. Este extrem de discret, stilat și manierat, iar cei care îl cunosc spun că îi place atât de mult să stea în umbră încât a făcut o profesie din asta. „Seamănă puțin cu Valentin Ceaușescu de pe vremuri, dacă putem spune așa”, spun unii dintre cei mai vechi angajați ai clubului din Ghencea. În ultimele două săptămâni, Sponte s-a implicat foarte activ în viața echipei. N-a lipsit de la niciun meci și a purtat numeroase discuții în vestiar cu jucătorii, atât înaintea jocurilor, cât și la final. În trecut, Teia Sponte, un mare fan al Stelei din anii ‘80, a fost cel care l-a convins pe Gigi Becali să-i ofere lui Gică Hagi șansa de a antrena în Ghencea, dar și cel care a încercat să-l determine pe latifundiar, după acel 3-5 cu Lyon din toamna trecută, să nu-i accepte demisia lui Marius Lăcătuș. Faptul că se bucură de încrederea oarbă a lui Gigi Becali a dovedit-o și episodul „Valiza”, când Teia Sponte a fost cel desemnat să se ocupe de cei 1,7 milioane de euro. Puțini știu că Teia Sponte s-a implicat pentru prima oară în fotbal pe vremea când Gigi Becali încă nu reușise să devină acționar majoritar la Steaua. La începutul anilor 2000, Sponte a fost unul dintre finanțatorii Gloriei Buzău, în perioada în care echipa antrenată de Viorel Ion reușea în numai doi ani să ajungă din „C” la barajul de promovare-retrogradare în Divizia A.

Giovanni nu a vrut să se bage

Mulți s-ar fi așteptat ca vărul Ioan Becali să fie cel împuternicit de Gigi Becali să se ocupe de destinele echipei, dar fostul impresar a negat categoric orice implicare la club. „Nu e adevărat, nu mă bag la echipă! N-am discutat nimic cu Gigi despre asta”, a declarat Giovanni pentru EVZ. Principalul motiv ar fi acela că implicarea sa ar risca să inflameze și mai tare atmosfera, suporterii nefiind dispuși în acest moment să-i ierte trecutul dinamovist. De altfel, de numele lui Ioan Becali se leagă și cea mai mare temere a fanilor în acest moment. „Nu știu de unde a ajuns la urechile fanilor că le vom da meciul celor de la Dinamo. Asta mi-au spus la întâlnirea de joi seară… Niciodată nu se va întâmpla asta!”, a spus enigmatic Lăcătuș.

„Cancelarul” Virgil are și el un cuvânt de spus

Un cuvânt de spus în cadrul clubului are și Virgil Becali, cel care a avut o ascensiune fulminantă în ultimii ani. Virgil sau „Cancelarul”, așa cum este alintat de Gigi Becali, este cel care-l însoțea pretutindeni pe latifundiar, motiv pentru care a căpătat însă și porecla „Breloc”. Cu toate că și-a mai dat cu părerea și în privința transferurilor, celebru în acest sens fiind cazul „Toja“, Virgil Becali nu are însă veleități de conducător de club și nici autoritate în fața fotbaliștilor. De meserie patiser, Virgil este văr de gradul al III-lea cu „Războinicul Luminii”, și l-a cunoscut pe acesta abia în urmă cu nouă ani. Băiatul lui Virgil, Valentin, este antrenor în cadrul Academiei de Fotbal din Ghencea.

Teia și Gigi, specialiști în „tunuri”

Teia Sponte și Gigi Becali au fost alături și în afaceri. În perioada comunistă, Sponte era președinte la IAS Mogoșoaia, iar după ’90 a fost implicat, alături de Becali, în mai multe afaceri legate de patrimoniul imobiliar al societății agricole. De notorietate este dosarul „Roșia”, în care cei doi au fost cercetați de Parchetul General pentru modul în care au preluat o fermă din cadrul fostului IAS. De asemenea, Becali și Sponte au devenit proprietarii terenurilor deținute de societate în zona Pipera, după ce au plătit statului între un euro și trei euro pe un metru pătrat. Deși intravilan, terenul a fost trecut în acte ca fiind agricol, astfel explicându‑se prețul foarte mic.

"Niciodată în cei șapte ani de când sunt la echipă nu v-am deranjat cu ceva. Vă rog acum din suflet să jucați la sacrificiu să-i faceți o bucurie și lui Gigi" – Teia Sponte către jucători înaintea meciului cu Gloria Bistrița

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A vorbit și cu băieții, i-a pregătit”
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A…
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade în 24 de ore. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade în 24 de ore. ANM…
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
E nevoie să echilibrezi roțile de fiecare dată când schimbi anvelopele de sezon?
E nevoie să echilibrezi roțile de fiecare dată când schimbi anvelopele de sezon?
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×